CIDSR a organizat primul training din cele 5 programate în planificarea familială în Tiraspol

26 Iulie, 2017

La data de 24 – 25 iulie 2017, în incinta Centrului de Sănătate Reproductiva din or. Tiraspol a avut loc primul training din cele 5 programate în planificarea familialăpentru medicii obstetricieni ginecologi din toate instituțiile medicale din regiune.

Această activitate face parte din cadrulproiectului „Îmbunătățirea utilizării contraceptivelor în procesul de consiliere post-avort în Transnistria”, proiect care se bucură de sprijinul Ministerului Sănătății din Transnistria, Ministerului Sănătății al Republicii Moldova și acceptat pozitiv de către misiunea OSCE Moldova.

Scopul trainingului a fost: Fortificarea capacităților prestatorilor de servicii de avort din toate instituțiile medicale din regiune în planificare familială și consilierea calitativă post avort în conformitate cu recomandările OMS.

Trainingul a fost organizat de către Centrul de instruire în domeniul sănătății reproductive (CIDSR) or. Chișinău în colaborare cu d-na Oxana Ceban, șefa Centrului de Sănătate Reproductivă or. Tiraspol.

În cadrul acestei activități au fost instruiți 24 medici obstetricieni ginecologi și moașe din toate instituțiile medicale din Transnistria.

Trainingul a fost facilitat de către:

  • Dr. Rodica Comendant,  MD, director CIDSR, expert OMS în întreruperea sarcinii, medic obstetrician ginecolog, conferențiar universitare USMF „N.Testemițanu”
  • Dr. Irina Sagaidac, MD, medic obstetrician ginecolog, asistent universitar USMF „N.Testemițanu”.

Subiectele abordate în cadrul trainingului au fost:

  • Planificarea familială. Drepturile sexuale si reproductive. Noțiunea de contracepție. Utilizarea contracepției în lume și în Republica Moldova.
  • Contracepția hormonală. Contraceptive orale combinate. Consilierea conform criteriilor de eligibilitate. Utilizarea corecta a metodei.
  • Contraceptivele hormonale numai cu progesteron: Injectabilele, implantatele și pilulele.
  • Implantele.
  • Contracepția de urgență.
  • Contracepția după procedura de avort. Noi dovezi despre eficacitatea contracepției după avort din punct de vedere al diminuării numărului avorturilor.
  • Dispozitivul intrauterin.
  • Metodele de bariera.

Participanții trainingului s-au declarat a fi foarte mulțumiți de cunoștințele acumulate și de organizarea acestui training, aspecte care le-au consemnat în fișele de evaluare.

La final participanților le-au fost oferite certificate de participare, ghiduri OMS „Planificarea familială”special traduse și printate în l.rusă, leaflete și  postere în planificarea familială.

Vă prezentăm:

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept