Un nou proiect de lege privind avortul a fost adoptat de Guvernul Macedoniei de Nord

Guvernul Republicii Macedonia de Nord a anunțat că noul proiect de lege privind avortul a fost adoptat și că va fi înaintat Parlamentului.Legea existentă împiedică femeile să primească la timp serviciile de avort, le obligă de multe ori să păstreze sarcina și penalizează medicii care oferă avorturi.

Noul proiect de lege adoptat elimină obstacolele administrative, precum consilierea obligatorie și părtinitoare și perioada de așteptare de trei zile după consiliere. Comisia a schimbat termenul legal pentru avort de la 12 săptămâni la 22 de săptămâni, recunoscând drepturile și libertatea de decizie a femeilor privind sarcina și sănătatea reproductivă. Astfel, conform noului proiect de lege, solicitarea personală va fi suficientă pentru a primi servicii de avort.

Prin reducerea sancțiunilor, demnitatea medicilor va fi restabilită, iar atitudinea față de pacienți și calitatea serviciilor îmbunătățite. Proiectul de lege mai prevede, introducerea pastilelor pentru avortul medicamentos care va facilita procedura, iar prin extinderea serviciului la nivel primar, serviciile de avort vor deveni disponibile într-un număr mare de orașe, ceea ce va reduce costurile de călătorie pentru femei și familiile lor.

sursa: safeabortionwomensright.org